Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat luni, 5 ianuarie 2026, legea care reglementează plata pensiilor private, un act normativ așteptat de peste un deceniu. Noua lege stabilește, în premieră, un mecanism clar și unitar prin care participanții la sistemul de pensii private își pot primi banii acumulați, punând capăt unei perioade îndelungate de incertitudine legislativă.
Actul normativ a fost adoptat de Camera Deputaților pe 23 decembrie 2025, după ce textul inițial a fost modificat pentru a fi pus în acord cu o decizie a Curtea Constituțională a României. Proiectul fusese aprobat inițial în luna octombrie și a fost elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, fiind transmis Parlamentului de Ministerul Muncii în august.
O lege întârziată cu 14 ani
La momentul lansării sistemului de pensii private, în 2008, autoritățile stabiliseră că legea de plată ar fi trebuit adoptată cel târziu în 2011, la trei ani de la apariția fondurilor. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar timp de aproape 14 ani sistemul a funcționat fără un cadru unitar privind modul de plată a sumelor acumulate de participanți.
În tot acest interval, beneficiarii au avut la dispoziție doar soluții provizorii: fie retragerea integrală a banilor dintr-o singură tranșă, fie plata eșalonată în maximum 60 de luni. Noua lege vine să finalizeze reforma începută în 2008 și să ofere stabilitate și predictibilitate pe termen lung.
Proiectul a fost contestat la Curtea Constituțională de Înalta Curte de Casație și Justiție și de mai mulți parlamentari. Judecătorii constituționali au decis că legea este constituțională, cu excepția unui alineat introdus în Comisia de Muncă a Senatului, care prevedea posibilitatea ca bolnavii oncologici să retragă integral sumele acumulate. Curtea a considerat această prevedere discriminatorie față de alți bolnavi aflați în situații similare și a dispus eliminarea ei.
„Un moment istoric pentru sistemul de pensii”
Vicepreședintele ASF, Dan Armeanu, a declarat că promulgarea legii reprezintă finalizarea unei etape esențiale pentru sistemul de pensii private din România.
„Este un moment istoric, o etapă care completează reforma începută în 2008 și care întregește arhitectura sistemului de pensii private. Odată cu intrarea în vigoare a legii, vom avea un mecanism de plată validat, robust și predictibil, aliniat standardelor internaționale și bunelor practici ale OCDE”, a explicat oficialul.
Cine poate retrage toți banii dintr-o singură tranșă
Noua lege schimbă fundamental regulile de plată. Conform actului normativ, participanții pot retrage cel mult 30% din suma acumulată într-o singură tranșă. Restul banilor vor fi plătiți sub formă de pensie lunară, pe o perioadă de minimum 8 ani, până la epuizarea sumei existente în cont.
Există însă o excepție importantă: plata integrală dintr-o singură tranșă este permisă doar dacă suma acumulată este mică. Mai exact, dacă totalul nu depășește de 12 ori indemnizația socială pentru pensionari. În prezent, indemnizația este de 1.281 de lei, ceea ce înseamnă un plafon de 15.372 de lei.
În cazul în care beneficiarul decedează înainte de a primi toți banii, suma rămasă se achită moștenitorilor, într-o singură tranșă. De asemenea, legea introduce și opțiunea pensiei private pe viață, situație în care beneficiarul primește o sumă lunară fixă până la deces. În acest caz, moștenitorii nu mai primesc diferența neîncasată, fondurile rămânând la administratorul de pensii.
Curtea Constituțională a explicat că limitarea retragerii integrale nu încalcă dreptul de proprietate, deoarece sumele rămân în proprietatea participanților, dar sunt transformate în venituri lunare pentru a asigura protecție financiară pe termen lung și stabilitatea sistemului.
Când intră legea în vigoare
Legea privind plata pensiilor private va putea fi aplicată la un an de la publicarea în Monitorul Oficial, perioadă în care administratorii de fonduri vor trebui să își adapteze sistemele și procedurile la noile reguli.




