Tradiția coborâtă de pe dealuri în vatra satului. Moșii de Iarnă și Lăsatul Secului adună comunitatea
Sfârșitul acestei săptămâni aduce două dintre cele mai importante momente din calendarul popular românesc: Moșii de Iarnă și Lăsatul Secului de carne. Sunt sărbători care, dincolo de semnificația religioasă, reușesc să adune familiile și întreaga comunitate în jurul unor obiceiuri vechi de secole.
În Oltenia, un ritual practicat odinioară pe dealuri – la lumina focurilor uriașe – s-a mutat treptat în centrul satului, devenind un eveniment organizat, cu participarea largă a localnicilor.
Moșii de Iarnă – pomenirea strămoșilor
Moșii de Iarnă, cunoscuți și sub denumiri precum „Moșii de piftii” sau „Moșii cei mari”, sunt dedicați pomenirii celor adormiți. De-a lungul anului există patru astfel de momente, corespunzătoare celor patru anotimpuri.
În această sâmbătă specială, credincioșii împart alimente pentru sufletul celor plecați, iar în Oltenia și Muntenia piftiile sunt preparatul central. Pentru gospodine, pregătirea lor este o adevărată probă de măiestrie culinară. Se mai oferă plăcinte, colaci, băuturi și diferite vase, toate având o semnificație ritualică.
Potrivit etnologului Ion Ghinoiu, înainte de Lăsatul Secului abundă practicile de pomenire, inclusiv pentru cei care au murit în împrejurări tragice sau fără lumânare.
Lăsatul Secului – un „Revelion” al satului
Duminică urmează Lăsatul Secului, momentul care precede Postul Paștelui. Este ultima zi în care se mai consumă carne, iar masa este bogată și festivă. Copiii merg la părinți, finii la nași, iar cei mai tineri cer iertare și binecuvântare de la cei mai în vârstă.
Odinioară, noaptea Lăsatului de Sec era considerată un adevărat Revelion al satului, situat simbolic între Săptămâna Nebunilor și Săptămâna Caii lui Sântoader. Se juca și se petrecea din belșug, pentru a compensa asprimea postului ce urma.
„Strigatul peste sat” și focurile ritualice
Unul dintre cele mai spectaculoase obiceiuri este „Strigatul peste sat”, cunoscut în unele localități drept Bobotaie sau Focurile. În trecut, tinerii se împărțeau în două grupuri și urcau pe dealuri. De acolo, strigau peste sat, dezvăluind fapte rușinoase sau comportamente nepotrivite ale unor consăteni, într-un ritual de purificare simbolică.
Tot de pe dealuri erau lansate roți de car aprinse, iar focurile erau întreținute toată noaptea, comunitatea adunându-se la lumina și căldura lor.
Astăzi, din motive de siguranță și protecție a mediului, focurile nu se mai fac pe dealuri, ci în sat, la răscruci sau în spații organizate de primării. Strigăturile au devenit inofensive, iar evenimentele sunt atent supravegheate.
În județul Olt, de exemplu, în comuna Ianca, în localitățile Ianca și Potelu, obiceiul Bobotaiei continuă să fie practicat și în 2026, cu invitații lansate public către întreaga comunitate.
Tradiție între conservare și adaptare
Consultanții culturali atrag atenția că supraviețuirea obiceiului depinde de oamenii locului. Unde există inițiativă și implicare, focurile adună sute de persoane. Unde interesul scade, ritualul riscă să se transforme într-un simplu foc aprins la poartă.
Chiar și așa, în multe sate din sudul țării, în seara Lăsatului Secului, veți vedea flăcări mai mici sau mai mari luminând întunericul. Sunt semnul că tradiția, chiar adaptată vremurilor moderne, continuă să unească oamenii în jurul memoriei strămoșilor și al comunității.
