Asasinarea liderului suprem al Iranului, Ali Khamenei, la 28 februarie, lasă în urmă o moștenire puternic controversată. Ajuns în fruntea Republicii Islamice în 1989, după moartea lui Ruhollah Khomeini, Khamenei a condus Iranul timp de peste 36 de ani, devenind una dintre cele mai longevive figuri politice din Orientul Mijlociu.
Această perioadă a fost marcată, în plan intern, de represiuni și control strict asupra societății, de limitări severe privind drepturile femeilor și de presiuni constante asupra minorităților. În plan regional, Teheranul a continuat să susțină grupări armate și rețele de influență, precum Hamas și Hezbollah, alimentând tensiuni repetate cu statele din zonă și cu Occidentul.
Dincolo de dimensiunea ideologică și de politica de securitate, una dintre cele mai puțin vizibile, dar decisive surse ale puterii lui Khamenei ar fi fost un mecanism economic uriaș, descris într-o investigație Reuters din 2013 ca un „imperiu” estimat la aproximativ 95 de miliarde de dolari. Nu era vorba despre o avere afișată public, ci despre controlul asupra unei structuri financiare opace, capabile să producă resurse, loialități și influență.
Setad, organizația din umbră
Potrivit investigației citate, aceste active ar fi fost administrate prin Setad (Setad Ejraiye Farmane Hazrate Emam, tradus aproximativ ca „Cartierul General pentru Executarea Ordinului Imamului”). Entitatea ar fi fost creată de Khomeini, aproape de finalul vieții sale, cu un scop inițial aparent administrativ: gestionarea proprietăților considerate abandonate după Revoluția Islamică din 1979.
Cu timpul însă, Setad ar fi evoluat într-un instrument economic cu putere enormă. În relatările invocate, mecanismul de acumulare ar fi funcționat prin revendicarea în instanță a mii de proprietăți, pe baza argumentului că ar fi fost abandonate. Ulterior, bunurile ar fi fost valorificate prin licitații sau, în unele cazuri, proprietarii ar fi fost constrânși să plătească sume consistente pentru a-și recupera locuințele ori terenurile. În acest fel, confiscarea ar fi devenit nu doar un act juridic, ci o pârghie de control și o sursă de venit.
De-a lungul anilor, Setad și-ar fi extins masiv aria de acțiune, trecând de la active imobiliare la participații în zeci de companii din sectoare-cheie: finanțe, energie, telecomunicații, industrie farmaceutică și agricultură. Din cauza lipsei de transparență și a arhitecturii greu verificabile, valoarea exactă a acestor active rămâne dificil de confirmat din surse publice, însă estimarea citată vorbea despre o împărțire aproximativă între active imobiliare și participații corporative.
Putere politică prin control economic
Nu există dovezi publice că Ali Khamenei ar fi folosit personal aceste fonduri pentru îmbogățire directă, însă controlul asupra unui asemenea aparat financiar i-ar fi consolidat autoritatea într-un mod decisiv. O asemenea structură nu înseamnă doar bani, ci și capacitatea de a recompensa, de a constrânge și de a regla jocurile interne de putere, oferind regimului un fel de „buget paralel” care poate susține proiecte, instituții și rețele de influență.
Programul nuclear și strategia regională
În arhitectura statului iranian, liderul suprem are ultimul cuvânt în marile decizii, inclusiv în privința programului nuclear, un dosar care a alimentat ani la rând tensiunile cu Statele Unite și Israel. În același timp, Iranul a investit consistent în rețelele regionale de aliați, în așa-numita „Axă a Rezistenței”, care include Hamas în Gaza, Hezbollah în Liban, mișcarea Houthi din Yemen și diverse miliții aliate din Siria și Irak. Această strategie a crescut influența Teheranului, dar a accentuat și izolarea sa internațională, cu efecte directe asupra economiei.
Atenția asupra fiului său, Mojtaba Khamenei
În ultimii ani, o parte a investigațiilor internaționale s-a concentrat și pe fiul liderului suprem, Mojtaba Khamenei, văzut de unii drept posibil succesor. Relatările menționează că ar fi existat investiții externe realizate prin rețele de companii și intermediari, în jurisdicții diferite, tocmai pentru a evita asocierea directă a numelui cu activele. În 2019, autoritățile americane au impus sancțiuni împotriva lui, motivând că ar fi acționat ca reprezentant al liderului suprem într-o capacitate oficială, fără a deține o funcție aleasă, iar ulterior au fost anunțate sancțiuni și de către Regatul Unit. În același timp, presa internațională a relatat că Mojtaba ar fi fost ucis în atacurile israeliano-americane, informație care a circulat în spațiul public în aceeași cheie a escaladării dramatice.
Contrastul cu realitatea economică a Iranului
Imaginea unei averi asociate numelui Khamenei contrastează puternic cu situația de zi cu zi a iranienilor: inflație ridicată, efectele sancțiunilor internaționale, șomaj și o presiune constantă asupra nivelului de trai într-o țară cu aproximativ 93 de milioane de locuitori. Această discrepanță între austeritatea impusă societății și resursele uriașe puse în mișcare în jurul conducerii alimentează, de ani buni, nemulțumirea internă și percepția că puterea s-a sprijinit nu doar pe ideologie, ci și pe control economic dur.
În ansamblu, moartea lui Ali Khamenei închide capitolul unei conduceri îndelungate, definită de autoritate religioasă, decizie politică centralizată, strategie regională agresivă și un sistem economic din umbră care, potrivit relatărilor, a amplificat enorm capacitatea regimului de a rezista, de a controla și de a-și proiecta influența.
