Este oficial: Alina Cotabiță, văduva artistului Gabriel Cotabiță, se află sub măsura controlului judiciar într-un dosar penal de proxenetism în formă continuată. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, femeia este bănuită că ar fi administrat și promovat două saloane de masaj erotic, care ar fi funcționat ca paravan pentru practicarea prostituției.
Cazul a intrat recent în atenția autorităților, după ce numele Alinei Cotabiță ar fi apărut pe lista persoanelor suspectate că ar fi avut un rol activ în promovarea și gestionarea acestor locații din București și Ilfov. În același dosar este menționată și o rețea despre care se spune că ar fi fost coordonată de Silvian Lică-Vânturi, nume asociat în trecut cu alte anchete.
În urma a nouă percheziții domiciliare efectuate în București și Ilfov, Alina Cotabiță fusese plasată inițial în arest la domiciliu. Însă luni, 2 martie 2026, magistrații au decis schimbarea măsurii preventive: instanța a dispus punerea în libertate a inculpaților, dacă nu sunt reținuți sau arestați în alte cauze, și a înlocuit arestul la domiciliu cu controlul judiciar.
Conform hotărârii, au fost admise contestațiile formulate de mai mulți inculpați împotriva încheierii anterioare, iar propunerea Parchetului de luare a arestării preventive sau a arestului la domiciliu a fost respinsă ca neîntemeiată. În schimb, instanța a stabilit măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, în intervalul 2 martie 2026 – 30 aprilie 2026, inclusiv. Soluția este definitivă.
Ancheta continuă, iar acuzațiile urmează să fie analizate în cadrul procedurilor judiciare, în condițiile în care persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o hotărâre definitivă.




