Presa din România, în special comunitatea jurnalistică din Bacău, trece printr-un moment trist după dispariția fotoreporterului Nelu Bîșcă. Plecarea lui lasă în urmă nu doar durere, ci și o moștenire vizuală greu de egalat: mii de imagini care au surprins, de-a lungul anilor, transformările orașului, oamenii lui, evenimentele importante și acele fragmente aparent mărunte care, peste timp, devin istorie.
Nelu Bîșcă a fost unul dintre fotoreporterii care au înțeles presa ca pe o vocație, nu ca pe un simplu loc de muncă. A lucrat o perioadă ca fotoreporter pentru ziarul „Deșteptarea” și a rămas în memoria colegilor ca un profesionist implicat, atent la detalii, mereu prezent acolo unde se scria povestea comunității. Pentru el, fotografia de presă nu era doar „captură”, ci document, mărturie, dovadă a trecerii timpului.
Cei care l-au cunoscut spun că aparținea unei generații care nu negocia standardele: respect pentru subiect, respect pentru adevăr și răbdare până la cadrul potrivit. Știa să vadă dincolo de aparențe și să surprindă acel moment care spune totul fără să aibă nevoie de explicații. De aceea, imaginile lui au rămas pentru mulți mai expresive decât orice titlu: au conservat emoții, au prins atmosfera orașului și au creat o arhivă de memorie colectivă.
Pe lângă activitatea din presă, Nelu Bîșcă a lăsat și volume care vorbesc despre atașamentul lui față de Bacău și despre felul în care a știut să transforme fotografia într-o formă de istorie urbană. În 2014, a publicat albumul „Bacău, instantanee regizate”, o selecție de imagini care a documentat locuri, clădiri, chipuri și momente definitorii, privite cu ochiul unui om care iubește orașul, dar nu îl idealizează. Cartea a fost percepută ca un omagiu adus memoriei urbane și ca o dovadă că o fotografie bună poate spune mai mult decât o mie de cuvinte.
Aproape un deceniu mai târziu, a revenit cu „Amăgind timpul. Bacăul cu plus și minus”, un volum în care a surprins orașul în plină schimbare, cu evoluțiile lui frumoase, dar și cu contrastele inevitabile. Titlul, în sine, pare astăzi încă și mai încărcat de sens: o încercare de a „opri” timpul în imagini, de a păstra ceva viu din ceea ce se schimbă prea repede.
Se știe că lucra și la a treia carte, un proiect pe care, din păcate, nu a mai apucat să îl ducă la capăt. Dar chiar și așa, ceea ce a lăsat în urmă rămâne o amprentă puternică asupra presei locale: o arhivă uriașă, un stil recognoscibil și un exemplu de seriozitate profesională.
Dincolo de aparatul de fotografiat, Nelu Bîșcă rămâne, pentru cei care l-au cunoscut, imaginea unui om respectat, despre care se vorbește cu căldură și cu apreciere. Iar pentru comunitate, numele lui rămâne legat de acele fotografii care au fixat orașul în timp, ca într-o memorie comună, pe care o deschizi și o retrăiești de fiecare dată când privești un cadru făcut „la locul potrivit, în clipa potrivită”.
