Cristian Tudor Popescu a lansat un atac extrem de dur la adresa președintelui Nicușor Dan, criticând modul în care acesta a abordat subiectul cooperării nucleare cu Franța. În ultimele zile, șeful statului a reamintit că România, asemenea tuturor statelor membre ale Alianței Nord-Atlantice, beneficiază deja de protecția nucleară oferită de NATO prin Statele Unite, lăsând să se înțeleagă că nu a mers mai departe cu propunerea venită din partea Franței.
În același context, Nicușor Dan a oferit explicații și cu privire la dezbaterea legată de așa-numita „umbrelă nucleară” franceză pentru Europa. Președintele a subliniat că o astfel de protecție nu înseamnă, în mod automat, amplasarea de arme nucleare pe teritoriul României.
Declarațiile sale, considerate de mulți vagi și neconcludente, au provocat reacții puternice în spațiul public. Totul a pornit de la răspunsul oferit de Nicușor Dan întrebărilor presei referitoare la invitația Franței de a include România sub protecția sa nucleară.
„Mai departe, în relația cu Franța, noi, după cum știți, avem un parteneriat strategic, care este un parteneriat pe mai multe paliere. Acest parteneriat este într-o extindere. Și mă opresc aici”, a spus președintele României.
Finalul răspunsului său a stârnit imediat reacția virulentă a lui Cristian Tudor Popescu. Într-o postare publicată pe Facebook, jurnalistul a criticat dur ezitarea și stilul președintelui, folosind un limbaj extrem de tăios.
Gazetarul a afirmat că, dincolo de pregătirea academică a lui Nicușor Dan și dincolo de faptul că l-a susținut electoral în confruntările cu George Simion, prestația acestuia în funcția de președinte îl face să îl considere slab, temător și incapabil să ofere claritate într-un subiect de maximă importanță. În opinia lui CTP, tocmai această atitudine ar explica ezitările repetate și lipsa unor poziții ferme.
Poziția lui Nicușor Dan privind „umbrela nucleară” a Franței
Aflat într-o vizită oficială în Polonia, președintele României a vorbit despre cooperarea dintre cele două state în domeniile militar, economic și diplomatic. Nicușor Dan a subliniat că România și Polonia împărtășesc interese și perspective comune în cadrul NATO și al Uniunii Europene și a transmis un mesaj de calm în actualul context internațional tensionat.
Șeful statului a arătat că cele două țări sunt state importante de pe flancul estic, profund implicate în NATO și beneficiind de avantajele apartenenței la Uniunea Europeană. El a pus accent pe cooperarea strânsă dintre București și Varșovia în materie de securitate, economie, relații externe și politici europene.
În ceea ce privește subiectul „umbrelei nucleare” franceze, Nicușor Dan a insistat asupra faptului că România se află deja sub protecția nucleară a NATO încă din momentul aderării la Alianță, această protecție fiind asigurată de Statele Unite.
Totodată, președintele a ținut să precizeze că beneficiul acestei protecții nu presupune automat prezența unor componente nucleare pe teritoriul României. El a transmis clar că, pe termen mediu, nu se pune problema ca țara noastră să găzduiască elemente de natură nucleară.
Referindu-se la relația cu Franța, Nicușor Dan a spus că aceasta are rădăcini vechi și că se dezvoltă în actualul context de securitate complicat. El a amintit și de prezența militarilor francezi în România, pentru care statul român și-a exprimat recunoștința, subliniind că parteneriatul strategic dintre cele două țări este într-un proces de consolidare.




