Părinții lui Rareș Cojoc NU au acceptat-o niciodată pe Andreea Popescu, iar ADEVĂRATUL motiv a ieșit acum la iveală

Https www.cancan.ro wp content uploads 2025 10 WhatsApp Image 2025 10 30 at 15.03.29 1 e1773914842583 1200x916

Despărțirea dintre Andreea Popescu și Rareș Cojoc a provocat un val de reacții, mai ales după ce în spațiul public au apărut informații despre motivele rupturii. Potrivit relatărilor apărute, Rareș Cojoc ar fi descoperit, în urma verificării telefonului, că soția sa purta de o vreme discuții cu Dan Alexa. De aici, povestea a explodat rapid în presă, iar viața lor personală a ajuns în centrul atenției.

În spatele imaginii de familie unită, au existat însă și tensiuni mai vechi. Deși povestea lor de iubire a rezistat ani la rând, în ciuda opoziției din jur, se pare că părinții lui Rareș Cojoc nu au privit niciodată cu adevărat cu ochi buni relația cu Andreea Popescu. O mărturisire făcută chiar de vedetă în trecut a scos la iveală motivul pentru care începutul relației a fost unul complicat.

Chiar dacă familia lui Rareș nu a fost încântată de alegerea lui, cei doi au mers înainte, și-au construit o viață împreună și au devenit părinții a trei copii. Cu toate acestea, diferențele dintre mediile din care proveneau au fost, se pare, principalul motiv al reticenței socrilor.

Andreea Popescu povestea, într-un podcast, că la început relația a fost ținută ascunsă, tocmai din dorința părinților lui Rareș de a evita expunerea publică. Ea explica faptul că socrii săi sunt oameni discreți, cu profesii respectate, și că nu vedeau cu ochi buni aparițiile în presă asociate cu lumea mondenă din care ea făcea parte în acel moment.

„Socrii mei sunt minunați, au făcut o treabă extraordinară cu el. Soacra mea este medic neurolog pediatru, iar socrul meu este inginer. Dar noi, la început, ne-am ascuns. Veneam din lumi total diferite. Eu eram dansatoarea Deliei și apăream în presă în perioada aceea, iar socrii mei sunt foarte discreți. Mi-a spus că nu avem voie să ne afișăm, pentru că nu trebuie să apărem în ziare. Tata-socru a avut un șoc atunci când și-a văzut băiatul în presă”, a povestit Andreea Popescu.

Ironia este că exact ceea ce familia lui Rareș încerca să evite la început s-a întâmplat acum la o scară mult mai mare. În urma scandalului izbucnit după separare, numele celor doi au ajuns din nou în atenția publicului, iar speculațiile legate de infidelitate au amplificat și mai mult interesul din jurul poveștii lor.

Contactată pentru un punct de vedere, Andreea Popescu a evitat să intre în detalii și a transmis că are nevoie de timp și liniște pentru a depăși acest moment dificil.

„Vreau să treacă puțin timpul, nu vreau să dau curs la nimic. Momentan nu am ce să spun. Îmi doresc doar să se liniștească apele”, a declarat ea.