DOLIU URIAȘ în Biserica Ortodoxă! Îndrăgitul Părinte a trecut la cele veșnice

Patriarhul Filaret 4 scaled

Deși purta titlul de patriarh, rolul lui Filaret era mai degrabă simbolic, în timp ce conducerea efectivă a Bisericii îi revenea Mitropolitului Epifanie.

Actualul lider al Bisericii Ortodoxe din Ucraina, Mitropolitul Epifanie, a transmis că se roagă pentru odihna sufletului lui Filaret și a subliniat că acesta va rămâne în memoria Bisericii Ortodoxe autocefale a Ucrainei.

Fostul patriarh Filaret s-a stins din viață la vârsta de 97 de ani. Vestea morții sale a fost anunțată de Mitropolitul Epifanie, printr-un mesaj publicat pe rețelele sociale. Cu doar câteva săptămâni înainte, Filaret fusese internat în spital, pe fondul unei stări de sănătate tot mai fragile.

Filaret fusese excomunicat de Patriarhia Moscovei în 1997, după ce, în 1992, în contextul destrămării Uniunii Sovietice, a pus bazele unui Patriarhat al Kievului separat.

La sfârșitul anului 2018, Patriarhatul de Kiev înființat de Filaret, care nu fusese recunoscut oficial până la acel moment, s-a unit cu o altă structură ortodoxă disidentă. Din această fuziune a luat naștere noua Biserică Ortodoxă a Ucrainei, recunoscută ulterior de Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol, potrivit AFP.

Deși numele lui Filaret a fost luat în calcul pentru funcția de întâistătător al noii structuri bisericești, acesta a decis să se retragă din cursă și să îi lase loc fostului său secretar, Mitropolitul Epifanie, care conduce și în prezent Biserica Ortodoxă a Ucrainei.

Chiar dacă este o biserică autocefală, Biserica Ortodoxă a Ucrainei are statut de mitropolie, nu de patriarhie. Din acest motiv, liderul său poartă oficial titlul de Mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine, conform recunoașterii oferite de Patriarhia Ecumenică.

Cu alte cuvinte, titlul de patriarh nu este recunoscut oficial de Constantinopol în cadrul acestei structuri religioase.

De-a lungul timpului, Filaret l-a acuzat pe Epifanie că încearcă să îl îndepărteze de la conducere. Totuși, anul trecut, cei doi au lăsat în urmă tensiunile și s-au rugat împreună pentru încetarea războiului.

În Ucraina continuă să existe și o ramură ortodoxă aflată sub autoritatea Patriarhiei Moscovei, însă după invazia rusă din 2022, încrederea populației în această instituție s-a diminuat puternic, mai ales pe fondul sprijinului deschis oferit războiului de către liderii religioși ruși.