O nouă modificare legislativă readuce în atenție o schimbare pe care multe persoane o așteptau de ani buni.
Este vorba despre un proiect de modificare a Codului civil, inițiat de parlamentari din PNL, USR, PSD și din partea minorităților naționale.
Propunerea a fost deja adoptată de Senat și urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaților, care are rol decizional în acest caz.
Păstrarea numelui după divorț, fără acordul fostului partener
Mai exact, proiectul prevede ca, după pronunțarea divorțului, fiecare dintre foștii soți să poată decide dacă păstrează numele purtat în timpul căsătoriei sau dacă revine la numele avut anterior, fără să mai fie nevoie de acordul celuilalt partener.
Potrivit textului adoptat de Senat, „la desfacerea căsătoriei prin divorț, fiecare dintre soți poate alege să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei sau să revină la numele purtat anterior. Instanța ia act de această manifestare de voință prin hotărârea de divorț. Dacă soții nu aleg numele pe care îl vor purta după divorț, fiecare dintre foștii soți va păstra numele purtat în timpul căsătoriei”.
În prezent, Codul civil stabilește că un fost soț poate păstra numele dobândit în timpul căsătoriei doar dacă celălalt își dă acordul. În lipsa acestuia, persoana interesată trebuie să demonstreze în instanță existența unor motive temeinice pentru a putea rămâne cu acel nume.
Noua propunere legislativă vine tocmai pentru a elimina această procedură complicată și pentru a reduce presiunea emoțională și administrativă pe care o presupune o astfel de schimbare, în special pentru femeile care și-au construit identitatea personală, profesională și familială în jurul numelui purtat după căsătorie.
Inițiatorii susțin că măsura este gândită în special pentru mamele care, pe lângă dificultățile unui divorț, nu ar trebui să fie nevoite să treacă și prin trauma pierderii numelui sub care sunt cunoscute de propriii copii sau în mediul social și profesional.
„Am inițiat acest proiect cu gândul la mamele care, pe lângă greutatea unui divorț, nu ar trebui să mai ducă și povara pierderii numelui sub care sunt cunoscute de copiii lor sau în viața lor socială și profesională. Identitatea nu se rescrie printr-o formalitate. Prin această lege putem să oferim liniște, continuitate și respect și mai puține drumuri, mai puțină birocrație și mai multă siguranță pentru femeile care își reconstruiesc viața. Este o schimbare simplă, dar cu impact profund în viața de zi cu zi”, a declarat deputata USR.




