Poliția Metropolitană a anunțat, printr-un comunicat oficial, că a deschis o anchetă în acest caz, iar incendiul provocat intenționat este tratat drept o faptă motivată de ură antisemită.
Ancheta a fost deja demarată
Incidentul a avut loc în Golders Green, o suburbie din nordul Londrei, iar ambulanțele vizate aparțineau organizației Hatzola, un serviciu voluntar non-profit care intervine în cazuri de urgență medicală.
Brigada de pompieri din Londra a precizat că la fața locului au intervenit șase autospeciale și aproximativ 40 de pompieri. Primele apeluri ale locuitorilor au fost primite la ora 01:40 GMT, iar flăcările au fost lichidate după aproximativ o oră și jumătate.
În timpul incendiului, mai mulți cilindri aflați pe vehicule au explodat, iar suflul deflagrațiilor a spart geamurile unui bloc de locuințe din apropiere. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
O reprezentantă a poliției a transmis că, în prezent, autoritățile sunt în căutarea a trei suspecți.
Atacurile împotriva evreilor s-au intensificat în lume
Incidentele îndreptate împotriva evreilor și a obiectivelor evreiești s-au înmulțit la nivel global după atacul lansat de Hamas în Israel, în octombrie 2023, eveniment care a declanșat războiul din Gaza.
Mark Gardner, director executiv al Community Security Trust, organizație care oferă consultanță de securitate comunității evreiești din Marea Britanie, formată din aproximativ 290.000 de persoane, a subliniat că există o paralelă clară între acest caz și alte atacuri antievreiești prin incendiere petrecute recent în Liege, Rotterdam și Amsterdam.
De la izbucnirea conflictului, Marea Britanie s-a confruntat cu o creștere semnificativă a manifestărilor de ură antisemită.
Cel mai grav incident antisemit produs anul trecut în Regatul Unit a fost atacul de la Manchester, în urma căruia doi evrei și-au pierdut viața de Yom Kippur, cea mai sfântă zi din calendarul evreiesc.




