Fost șef SIE, observații ACIDE despre Nicușor Dan: „Am insistat să-l alegem ca președinte, deși are probleme de…”

Nicusor dan 1Ig52

Fostul șef al SIE, Silviu Predoiu, a formulat critici dure la adresa președintelui Nicușor Dan, într-o intervenție publică în care a vorbit despre felul în care acesta ar percepe realitatea, despre dificultățile de comunicare și despre modul în care ia decizii. Predoiu susține că aceste vulnerabilități nu ar fi fost ascunse, ci chiar asumate de actualul șef al statului încă din perioada campaniei.

Silviu Predoiu, critici la adresa lui Nicușor Dan

Invitat în emisiunea moderată de Marius Tucă, Silviu Predoiu a afirmat că Nicușor Dan ar avea un mod diferit de a interpreta realitatea față de majoritatea oamenilor.

„Pentru că, oricât am vrea să ne facem că nu înțelegem sau că nu este așa, domnul Nicușor Dan nu percepe realitatea așa cum o percepem noi. Am mai discutat despre asta. Domnul Nicușor Dan are niște specificități și vede și procesează realitatea pe care toți o percepem cu totul altfel decât noi”, a declarat Silviu Predoiu, potrivit Mediafax.

Fostul oficial a vorbit și despre diferența dintre ceea ce opinia publică percepe drept urgențe și felul în care aceste situații ar fi înțelese la nivelul președintelui.

„Ceea ce vedem noi ca urgențe… Domnul Nicușor Dan are niște probleme majore. Noi am insistat să alegem ca președinte. Spun «noi», pentru că, până la urmă, asta este”, a mai afirmat fostul șef al SIE.

Predoiu susține că problemele au fost asumate public

Silviu Predoiu a subliniat că, în opinia sa, Nicușor Dan ar fi vorbit chiar în campanie despre dificultățile pe care le are în comunicare, în luarea deciziilor și în relaționare.

„O persoană care ne-a declarat în campanie că are probleme de comunicare, că are probleme de luare a deciziilor, a spus cu gura lui, putem să căutăm înregistrarea, nu menționez emisiunea, dar știți la care mă refer, și că are probleme de relaționare. Și noi am spus: ăsta este. E foarte bun pentru președinte”, a declarat acesta.

Fostul prim-adjunct al SIE a insistat că, din punctul său de vedere, electoratul nu ar fi fost indus în eroare, deoarece aceste aspecte ar fi fost vizibile și cunoscute.

„Deci are probleme în a-și asuma o decizie. E foarte bun de președinte. Și atunci eu nu îl acuz pe domnul Nicușor Dan de nimic, pentru că n-a păcălit pe nimeni”, a mai spus Silviu Predoiu.

Acesta a continuat pe același ton, afirmând că sinceritatea lui Nicușor Dan ar fi fost interpretată de susținători drept o calitate suficientă pentru funcția supremă în stat.

„N-a spus că este expeditiv, că își asumă… N-a spus așa ceva. Domnia lui ne-a spus cum este. Și noi, ascultându-l, am tras concluzia. A spus că nu poate să ia decizii. Înseamnă că e sincer. Deci, dacă e sincer, e onest. Ăsta ne trebuie. Ăsta e omul care ne trebuie. Să fie sincer și să nu poată să ia decizii”, a declarat Predoiu.

Funcția de la Cotroceni și izolarea președintelui

Fostul șef al SIE a vorbit și despre felul în care funcția prezidențială poate crea o distanță între liderul statului și realitatea cotidiană. În opinia sa, Palatul Cotroceni oferă protecție instituțională, dar această protecție se poate transforma într-o formă de izolare.

„Domnia lui nu simte presiunea așa cum o sesizăm noi. Iar Cotroceniul mai are o calitate care însă se transformă în defect în anumite situații. Cotroceniul securizează președintele. Îl izolează de restul lumii”, a mai spus Silviu Predoiu.

În final, acesta a făcut o comparație cu fostul președinte Traian Băsescu, despre care a spus că, deși beneficia de aceeași protecție oferită de funcție, încerca totuși să păstreze contactul cu spațiul public.

„Cotroceniul îi permite cuiva care nu vrea să știe ce se întâmplă să petreacă 5 ani sau 10 ani de mandat, precum domnul Băsescu, fără să știe ce se întâmplă în afară. Domnul Băsescu, de exemplu, dacă țineți minte, măcar avea curiozitatea. Și mergea la podul de la nu știu unde. Mergea la mall. Mai spunea niște năzbâtii. La Golden Blitz. Hypermarket. Domnul Nicușor Dan beneficiază de aceeași izolare și profită din plin de ea, doar că nu înțelege ce se întâmplă jos”, a conchis generalul în rezervă.