Amenințare ș0cantă din Iran! Meta, Google, Apple și alte mari companii vor fi…

Gardienii revolutiei EylBr

Gardienii Revoluției din Iran, forța militară ideologică a regimului de la Teheran, au lansat marți un nou avertisment dur, amenințând că vor lovi companii americane din Orientul Mijlociu dacă vreun alt oficial iranian va fi „asasinat”, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Pe platforma Sepah News, Gardienii Revoluției au publicat o listă cu 18 companii americane pe care le indică drept posibile ținte. Printre acestea se numără nume uriașe precum Google, Apple, Meta și Tesla. Potrivit mesajului transmis, aceste firme ar trebui „să se aștepte la distrugerea” sediilor lor ca represalii pentru orice nou atac împotriva unor responsabili iranieni, începând de miercuri, de la ora 20:00, ora Teheranului.

Avertisment direct pentru angajați și populație

În același comunicat, Gardienii Revoluției le-au cerut angajaților acestor companii să își părăsească imediat locurile de muncă pentru a-și salva viața. Totodată, au transmis un mesaj de avertizare și pentru locuitorii aflați în apropierea acestor sedii.

Potrivit amenințării formulate de partea iraniană, persoanele care locuiesc în vecinătatea acestor companii, în toate statele din regiune, ar trebui să se evacueze pe o rază de cel puțin un kilometru.

Pe lista menționată de iranieni apar și alte companii americane importante, precum Cisco, HP, Intel, Microsoft, IBM, Nvidia și Boeing, toate fiind indicate ca potențiale ținte în cazul unei noi escaladări.

Conflictul din Orientul Mijlociu continuă să se extindă

Ajuns deja în a doua lună, războiul din Orientul Mijlociu continuă să provoace șocuri puternice la nivel mondial, atât în plan economic, cât și uman, bilanțul fiind deja de ordinul miilor de victime.

Încă din prima zi a conflictului, mai mulți oficiali iranieni de rang înalt au fost uciși în atacuri americano-israeliene, printre ei numărându-se și liderul suprem Ali Khamenei. Ulterior, alți responsabili iranieni și-au pierdut viața în noi lovituri.