Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Externe oferă 50.000 de euro pentru sprijinirea creștinilor din Fâșia Gaza
Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Externe au anunțat acordarea unui sprijin financiar de 50.000 de euro pentru comunitatea creștină din Fâșia Gaza, dar și pentru alte persoane aflate într-o situație umanitară gravă. Ajutorul va fi direcționat către aproximativ 600 de beneficiari și va consta în alimente, medicamente, apă potabilă, produse de igienă și bunuri de strictă necesitate.
Proiectul umanitar, intitulat „Gaza Christians Aid Package”, va fi implementat prin intermediul organizației Samaritan’s Purse, o organizație umanitară americană care dispune de infrastructură locală și poate transforma rapid sprijinul financiar în ajutor concret pentru populația civilă vulnerabilă.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, această inițiativă completează acțiunile constante ale României în sprijinul populației civile din Fâșia Gaza.
„Patriarhia Română şi Ministerul Afacerilor Externe anunţă acordarea unui sprijin financiar în valoare de 50.000 de euro, destinat atât comunităţii creştine din Fâşia Gaza, precum şi altor persoane şi comunităţi aflate într-o situaţie umanitară dificilă. Acest proiect de asistenţă umanitară completează acţiunea sistematică a României în sprijinul populaţiei civile din Fâşia Gaza”, se arată în comunicatul transmis de MAE.
Ajutor pentru aproximativ 600 de persoane
Proiectul se va desfășura în perioada iunie-decembrie 2026, în orașul Gaza și în zonele din apropiere. Implementarea se va realiza cu sprijinul logistic și coordonarea Ambasadei României la Tel Aviv, care a facilitat dialogul cu organizația Samaritan’s Purse.
Fondurile puse la dispoziție de Patriarhia Română vor fi folosite pentru susținerea familiilor aflate în nevoie, în special a copiilor. Sprijinul va acoperi mai multe tipuri de asistență, de la hrană și medicamente, până la rechizite școlare și acces la apă potabilă.
Conform MAE, proiectul este structurat pe patru direcții principale. Prima vizează asistența alimentară, prin finanțarea pregătirii și distribuirii a aproximativ 2.400 de mese calde. A doua direcție se referă la sprijin educațional, prin achiziționarea a 200 de rucsacuri complet echipate cu rechizite pentru copii.
De asemenea, proiectul include asistență medicală, prin asigurarea de medicamente esențiale pentru tratarea bolilor cronice, precum și kituri de igienă pentru 200 de persoane vulnerabile. A patra componentă vizează accesul la apă potabilă, prin achiziționarea și distribuirea a 10 rezervoare mari de apă.
Sprijin acordat în spiritul solidarității creștine
Ministerul Afacerilor Externe a precizat că suma oferită de Patriarhia Română va fi utilizată în spiritul solidarității creștine și al responsabilității sociale. Ajutorul este destinat celor mai vulnerabile persoane din regiune, aflate într-un context umanitar dificil.
„Suma, pusă la dispoziţie de Patriarhia Română în spiritul solidarităţii creştine şi al responsabilităţii sociale, va fi utilizată pentru asigurarea de alimente, medicamente şi alte bunuri de primă necesitate pentru familiile din regiune aflate în nevoie şi îndeosebi pentru copii”, a transmis MAE.
Autoritățile române subliniază că implementarea proiectului va respecta principiile umanitare internaționale, printre care imparțialitatea, non-discriminarea, protecția și siguranța beneficiarilor.
Prin acest demers, România își reafirmă angajamentul de a contribui la eforturile internaționale de sprijin umanitar și de protejare a comunităților aflate în situații de risc major. Totodată, Ministerul Afacerilor Externe menționează că va continua dialogul cu actorii internaționali implicați în stabilizarea regiunii și în susținerea populației civile afectate.




