Anunțul lui Sorin Grindeanu produce ș0curi puternice pe scena politică

NzgwJmg9NDQwJmhhc2g9YmI0NGQxODFhYWJjMThhNTk1ZmJiYzgyYTk1NzIxM2Y=.thumb

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a transmis sâmbătă, la Târgoviște, în cadrul Conferinței Județene a Ligii Aleșilor Locali, un mesaj ferm către colegii săi de partid, sugerând că a venit momentul unor schimbări importante pe scena politică.

Liderul social-democrat a subliniat că, deși PSD reprezintă 45% din actuala coaliție de guvernare, partidul nu ocupă poziția principală în alianță. El a amintit că, în urma negocierilor de anul trecut, USR și PNL au mers împreună cu propunerea pentru funcția de premier, iar PSD a acceptat atunci un protocol prin care, începând de anul viitor, social-democrații ar urma să preia conducerea Guvernului.

Grindeanu a declarat însă că nici el, nici colegii săi din conducerea partidului nu au anticipat că lucrurile vor evolua în forma actuală. Potrivit acestuia, PSD a intrat în această formulă de guvernare cu bună-credință, din dorința de a susține proiecte utile pentru oameni, de la investițiile prin programul Anghel Saligny până la măsuri destinate pensionarilor și categoriilor vulnerabile.

Totodată, liderul PSD a spus că tot mai mulți oameni îi transmit același mesaj: înțeleg că cele mai multe decizii importante sunt luate de primul-ministru, însă consideră că social-democrații sunt cei care îl mențin în funcție. În acest context, Grindeanu le-a spus clar colegilor săi că este nevoie de schimbări.

El a mai afirmat că PSD nu trebuie să rămână într-o coaliție doar de dragul stabilității politice. În viziunea sa, participarea partidului la guvernare are sens doar atât timp cât această asociere produce efecte concrete pentru cetățeni și contribuie la creșterea nivelului de trai.

Sorin Grindeanu a avertizat că, în momentul în care o astfel de coaliție nu mai aduce beneficii reale românilor și continuă să guverneze într-un mod pe care PSD nu îl consideră potrivit, nu mai există motive serioase pentru ca partidul să rămână în această formulă de putere. Mesajul său a fost unul tranșant, fără loc de interpretări, și sugerează că în interiorul PSD se conturează tot mai clar intenția unor mișcări importante în perioada următoare.