Bebe Cotimanis, mărturisiri incomode despre experiența de la Pro TV: „Nu mai era…”

Bebe cotimanis

Actorul Bebe Cotimanis a vorbit deschis, în cadrul unui podcast, despre motivele care au stat la baza plecării sale de la PRO TV, mărturisind că decizia nu a fost una întâmplătoare, ci a venit într-un context care l-a nemulțumit profund, inclusiv din punct de vedere financiar.

Bebe Cotimanis a explicat că, după plecarea lui Adrian Sârbu, lucrurile s-au schimbat semnificativ în interiorul postului, iar noile condiții impuse nu au mai fost pe gustul său. Artistul a spus că a simțit că nu mai are libertatea de altădată, iar această lipsă de autonomie a cântărit greu în hotărârea de a pleca.

„Așa am plecat. Din cauza contractelor care se schimbau, din cauza libertății, pentru că nu mai aveam voie să fac altceva. Până și pentru o reclamă trebuia să cer aprobări. Mă simt foarte bine unde sunt acum. Câștig mai puțin decât câștigam acolo, dar am libertate. După Sârbu, la Pro TV nu a mai fost libertate”, a declarat actorul.

Totodată, Bebe Cotimanis a vorbit și despre ceea ce a descris ca fiind o practică discutabilă a noii conduceri. Potrivit acestuia, cei care au fost instalați în funcții de conducere ar fi fost recompensați inclusiv din economiile făcute în raport cu angajații și colaboratorii.

„Cei care au fost puși să conducă între timp, se pare că erau plătiți din economiile pe care le făceau din relația cu angajații și colaboratorii de sub ei. Dacă tăiai de acolo, câștigai tu nu știu cât. Era ceva acolo ce eu nu puteam accepta. Nu pot să trăiesc în păcăleală, de asta am și plecat”, a spus artistul.

Actorul a ținut să clarifice și un aspect important legat de despărțirea sa de postul de televiziune, subliniind că nu a fost concediat, ci că alegerea i-a aparținut în totalitate.

„Am vrut eu să plec, nu m-au dat afară. Am ales eu să plec pentru că simțeam că nu mai era loc pentru mine acolo”, a precizat Bebe Cotimanis.

Acesta a explicat că una dintre nemulțumirile sale era și imposibilitatea de a lucra de acasă, lucru care acum îi oferă un confort mult mai mare. În prezent, actorul locuiește în Bogați, o localitate din județul Argeș, în apropiere de Topoloveni, iar acest stil de lucru i se potrivește mult mai bine.

„Nu puteam să înregistrez de acasă, pentru că nu mă lăsau. Acum pot face asta fără probleme, nu mai trebuie să mă deplasez. Locuiesc acum la Bogați, lângă Topoloveni, și îmi este mult mai ușor așa”, a mai povestit artistul.

Prin aceste declarații, Bebe Cotimanis a lăsat să se înțeleagă că plecarea sa de la PRO TV a fost determinată nu doar de aspectele financiare, ci mai ales de dorința de a-și recâștiga independența și liniștea profesională.