La aproape un an și jumătate de la moartea lui Gabriel Cotabiță, amintirea marelui artist rămâne la fel de puternică în sufletele celor care l-au admirat, i-au iubit muzica și i-au urmărit cariera vreme de zeci de ani. Chiar dacă timpul a trecut, locul în care a fost depusă urna cu cenușa sa continuă să fie un spațiu al reculegerii, al dorului și al omagiului adus unuia dintre cei mai apreciați artiști ai muzicii românești.
Familia cântărețului a ales ca locul său de odihnă să fie amenajat în Cimitirul Bellu, unul dintre cele mai cunoscute și încărcate de simboluri locuri din România, acolo unde își dorm somnul de veci numeroase personalități marcante ale culturii naționale. Urna cu cenușa lui Gabriel Cotabiță se află pe celebra Alee a Artiștilor, un loc cu o puternică încărcătură emoțională, dedicat celor care au lăsat urme adânci în muzică, teatru, literatură și în patrimoniul artistic românesc.
Deși au trecut multe luni de la dispariția sa, locul în care se află urna artistului nu a fost uitat. Din contră, acesta este îngrijit și împodobit cu flori proaspete, ghivece decorative și lumânări aprinse, semn că Gabriel Cotabiță continuă să fie iubit și pomenit cu respect. Fiecare floare așezată acolo, fiecare candelă aprinsă și fiecare moment de tăcere petrecut în fața locului de veci spun aceeași poveste: artistul nu a fost uitat, iar vocea lui continuă să trăiască în inimile publicului.
Cei care ajung la mormântul său se opresc adesea pentru câteva clipe de liniște, lasă un gând bun, o rugăciune sau un mesaj discret. Pentru mulți admiratori, vizita la locul său de odihnă este și o întoarcere simbolică în timp, către anii în care melodiile lui Gabriel Cotabiță răsunau la radio, în casele oamenilor, la concerte sau în momente importante din viața lor. Muzica lui a rămas prezentă, iar legătura dintre artist și publicul său pare să nu se fi rupt nici după plecarea sa.
Durerea dispariției sale este încă vie și pentru cei care l-au cunoscut îndeaproape. Roxana Iliescu a vorbit deschis despre golul imens lăsat în urmă de moartea artistului și despre cât de greu a fost să accepte realitatea acestei pierderi. Ea a mărturisit că primul an a fost deosebit de apăsător, marcat de refuz, de dor și de nevoia de a-l simți în continuare aproape, chiar și numai în gând.
„Ooof… A fost greu primul an. Am refuzat să cred sau să înregistrez cu adevărat realitatea. Oricum vorbeam cu el des în mintea mea. Și așa am reușit să nu simt ceea ce fix la un an a ieșit la suprafață – un dor imens! O dorință egoistă poate, dar devastatoare, de a-l aduce înapoi, să îi mai aud glumele, ironiile, melodiile, înțelepciunile.
Și am plâns atunci cât nu am plâns nici la înmormântare. Și acum îi sunt recunoscătoare fiicei lui că a avut această inițiativă de a-l aduce la Bellu. Atât pentru noi, cei care găsim un loc unde să vorbim fizic cu el și să îl onorăm cumva, cât și pentru el. E acum între cei cu care a petrecut o viață… și se tot adună, din păcate…”, a declarat Roxana Iliescu pentru Viva.
Mărturisirea sa surprinde perfect felul în care Gabriel Cotabiță a rămas prezent în viața celor care l-au iubit. Dincolo de dispariția fizică, artistul continuă să existe prin muzica sa, prin amintirile lăsate în urmă și prin emoția pe care o trezește și astăzi în sufletele celor care îi trec pragul locului de odihnă. La Bellu, printre florile și lumânările care îi înconjoară urna, memoria lui pare să rămână vie, neatinsă de timp.
