Scandalul legat de evacuarea românilor din Orientul Mijlociu și de cazul fiicei lui Victor Ponta a căpătat o nouă amploare după analiza datelor oficiale privind zborul organizat de România pe ruta Muscat – București. Controversa a pornit după ce ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a susținut public că aeronava a fost complet ocupată pe locurile alocate României, însă cifrele comunicate chiar de Ministerul Afacerilor Externe arată că avionul a ajuns în țară cu locuri neocupate.
Diferența dintre explicația politică și datele oficiale a alimentat întrebări serioase despre felul în care a fost gestionată operațiunea de repatriere, despre criteriile după care au fost întocmite listele de pasageri și despre motivul pentru care anumite persoane nu au fost incluse în zbor, în condițiile în care capacitatea totală a aeronavei nu a fost atinsă. În centrul disputei se află și cazul Irinei Ponta, a cărei situație a fost intens comentată public în ultimele zile.
Potrivit comunicatului oficial al MAE, publicat pe 6 martie, zborul de evacuare organizat prin Mecanismul European de Protecție Civilă a adus în România 127 de cetățeni români, dintre care 95 de minori, precum și 39 de cetățeni europeni din alte state membre. Asta înseamnă că la bord s-au aflat, în total, 166 de pasageri. Digi24 a prezentat aceleași cifre, confirmând structura pasagerilor transportați din Oman spre București.
Aeronava utilizată pentru această operațiune a fost operată de compania românească HiSky și, potrivit informațiilor publice apărute despre acest zbor, a fost un Airbus A320. În mod obișnuit, acest tip de aeronavă este configurat la 180 de locuri, iar în spațiul public au apărut exact aceste date și pentru avionul folosit de HiSky. Dacă raportăm cele 166 de persoane transportate la o capacitate de 180 de locuri, rezultă că 14 locuri au rămas libere.
Aici apare prima mare contradicție. În explicațiile ulterioare, MAE și Oana Țoiu au invocat faptul că, în cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă, o parte din capacitatea aeronavei era rezervată cetățenilor altor state membre ale Uniunii Europene. Ioana Dogioiu, purtătoare de cuvânt a Guvernului, a vorbit chiar despre o structură de alocare în care 70% dintre locuri reveneau României. La rândul său, ministra de Externe a spus că zborul a fost „complet ocupat pe locurile destinate României”.
Totuși, cifrele oficiale ridică o problemă de logică administrativă. Dacă luăm ca reper configurația de 180 de locuri și ipoteza unei cote de 30% pentru ceilalți cetățeni UE, ar însemna că aproximativ 54 de locuri ar fi putut reveni altor state membre. În realitate, la bord au fost doar 39 de cetățeni europeni non-români. Asta înseamnă că, și în interiorul acelei cote invocate public, au rămas locuri neocupate. În același timp, România a avut 127 de cetățeni la bord, adică peste cele aproximativ 126 de locuri care ar fi corespuns unei împărțiri rigide de 70%. Cu alte cuvinte, împărțirea pe procente pare să nu fi funcționat ca un plafon strict, ci mai degrabă ca un criteriu orientativ.
De aici rezultă și miezul controversei: problema nu pare să fi fost, în mod strict, lipsa fizică a locurilor din avion, ci faptul că lista administrativă a pasagerilor fusese deja închisă și validată înainte de decolare. Prin urmare, când Oana Țoiu spune că aeronava a fost „complet ocupată pe locurile destinate României”, explicația mută discuția de la capacitatea reală a avionului la procedura birocratică de alocare. Cu alte cuvinte, avionul nu era plin ca număr total de locuri, dar lista pasagerilor considerați eligibili pentru acel zbor fusese deja stabilită.
Această distincție este esențială și explică de ce reacțiile publice au fost atât de puternice. În spațiul public a rămas impresia că existau locuri disponibile, dar că anumite persoane nu au fost totuși incluse în cursă. Cazul cel mai mediatizat este cel al Irinei Ponta. Victor Ponta a acuzat public că fiica sa minoră nu a fost lăsată să urce în transportul organizat spre Oman, în timp ce Oana Țoiu a respins această versiune și a spus că nu există raportări oficiale potrivit cărora vreun minor ar fi fost dat jos din transferurile sau zborurile organizate de statul român.
Ministra de Externe a mai declarat că familia nu ar fi urmat toate canalele oficiale de înregistrare și că selecția pentru zbor s-a făcut după regulile consulare și după listele deja validate anterior. Tot ea a insistat că nu a intervenit pentru a modifica ordinea sau componența grupului. În această cheie, poziția oficială a MAE este că nu a existat o excludere arbitrară, ci doar aplicarea unei proceduri administrative într-un context de evacuare complex.
Pe de altă parte, criticii acestei versiuni spun că explicațiile autorităților nu rezolvă contradicția de fond, ci o complică. Dacă avionul a ajuns la București cu locuri libere, întrebarea firească este de ce nu au putut fi folosite acele locuri pentru alți cetățeni români aflați în nevoie, mai ales într-o perioadă în care autoritățile vorbeau despre mii de solicitări de repatriere din regiune. Reuters a relatat încă din 3 martie că România primise peste 3.000 de cereri de repatriere și avea mii de cetățeni înregistrați în zonă.
Astfel, dincolo de disputa politică și emoțională, cazul scoate la iveală o problemă mai largă: diferența dintre realitatea logistică a unui zbor și regulile administrative după care este gestionată o evacuare. Pe hârtie, explicația ministerului este că locurile alocate României au fost ocupate integral. În practică, însă, avionul a aterizat cu locuri goale. Iar această neconcordanță continuă să alimenteze suspiciuni, controverse și cereri de clarificare publică mai detaliată.
