În 2011, Șerban Huidu a fost implicat într-un grav accident rutier, după ce mașina pe care o conducea a pătruns pe contrasens și a lovit frontal un autoturism care circula regulamentar. Impactul a avut urmări devastatoare, iar trei persoane și-au pierdut viața, tragedia rămânând unul dintre cele mai dureroase și controversate episoade din spațiul public românesc.
La ani distanță de la acel moment, realizatorul TV a vorbit din nou despre ce s-a întâmplat și a încercat să explice, din perspectiva sa, de ce nu a ajuns în închisoare, deși în 2013 a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare. Șerban Huidu a ținut să sublinieze că, în opinia sa, nu a fost „protejat” sau „salvat” de sistemul de justiție, așa cum s-a spus adesea în spațiul public, ci că decizia instanței a avut la bază analiza concretă a cazului și a circumstanțelor stabilite în dosar.
El a explicat că astfel de procese sunt extrem de greu de judecat din exterior, mai ales atunci când publicul nu are acces la toate detaliile și la întregul context juridic al speței. În viziunea sa, comparațiile cu alte cazuri sunt adesea nedrepte, pentru că fiecare dosar penal este instrumentat separat, cu propriile probe, circumstanțe și criterii de individualizare a pedepsei. Tocmai de aceea, spune Huidu, concluziile trase în spațiul public nu reflectă întotdeauna realitatea juridică a cauzei.
Referindu-se la motivarea primei sentințe, acesta a amintit formularea potrivit căreia instanța s-a aflat în fața unei situații paradoxale, în care un grad redus de culpă a produs consecințe dramatice. Jurnalistul consideră că tocmai această idee surprinde cel mai bine tragedia prin care a trecut: chiar dacă analiza juridică a vinovăției a avut anumite nuanțe, rezultatul a fost unul cumplit, iar acest lucru este ceva cu care spune că va trăi toată viața.
Șerban Huidu a mărturisit că, dincolo de verdictul instanței, adevărata luptă s-a dus în plan interior. El a vorbit deschis despre povara emoțională pe care o poartă și despre felul în care a încercat, în timp, să găsească o formă de echilibru pentru a putea merge mai departe. A spus că a avut nevoie să pună în balanță tot ceea ce ar fi putut face pentru a evita tragedia și ceea ce nu ar fi putut controla, în încercarea de a înțelege cum poate conviețui cu acest episod.
Din propriile sale mărturisiri reiese că acest proces de introspecție a fost esențial pentru a nu se prăbuși sub greutatea trecutului. El a spus că a ajuns, într-un fel, la o pace cu sine, după ce a cântărit lucrurile în mod repetat și a încercat să își răspundă la întrebările cele mai grele. Totuși, Huidu a precizat clar că această împăcare este una strict personală, care ține doar de relația sa cu propria conștiință și pe care nimeni din afară nu o poate evalua cu adevărat.
Prin declarațiile făcute în podcastul „Tabu’ by Ioana Ginghină”, Șerban Huidu readuce în atenție nu doar dimensiunea juridică a cazului, ci și trauma personală lăsată de acel accident. La mai bine de un deceniu de la tragedie, el lasă de înțeles că, indiferent de pedeapsa pronunțată de instanță, sentința interioară rămâne una care îl va însoți toată viața.
