DOLIU în lumea politicii! Fostul premier s-a stins din viață

Lumanare doliu

Fostul prim-ministru socialist al Franței, Lionel Jospin, a murit la vârsta de 88 de ani, potrivit unui anunț făcut de postul BFMTV.

Informația privind decesul său a fost confirmată pentru AFP de către familia fostului șef al Guvernului. În luna ianuarie, Lionel Jospin declara că trecuse printr-o „operație serioasă”, fără să ofere însă alte detalii despre starea sa de sănătate.

A condus Guvernul Franței între 1997 și 2002

Lionel Jospin a ocupat funcția de prim-ministru al Franței în perioada 1997–2002, în timpul mandatului președintelui de centru-dreapta Jacques Chirac. Cei doi au guvernat în contextul așa-numitei „coabitări”, termen folosit în Franța atunci când președintele și premierul provin din tabere politice opuse.

În anul 2001, Lionel Jospin a efectuat o vizită oficială în România, în timpul guvernului condus de Adrian Năstase, prilej cu care și-a exprimat sprijinul pentru aderarea României la Uniunea Europeană și NATO.

Lionel Jospin s-a născut la 12 iulie 1937, la Meudon, în departamentul Hauts-de-Seine, într-o familie protestantă. Potrivit publicației Le Monde, la momentul venirii sale pe lume, mama sa, Mireille Dandieu, a așezat pe pat cărți de Voltaire, într-un gest simbolic.

A promovat reforme importante în plan social

În timpul mandatului său de premier, Jospin a inițiat mai multe reforme importante. A redus durata săptămânii de lucru, a extins accesul la asistență medicală gratuită și a introdus uniunile civile, oferind cuplurilor necăsătorite, fie heterosexuale, fie homosexuale, drepturi similare celor căsătoriți.

Deși era considerat un politician progresist, Lionel Jospin a susținut în același timp disciplina fiscală și a continuat procesul de privatizare a unor active de stat într-un ritm mai accelerat decât mulți dintre predecesorii săi. Viziunea sa economică a fost rezumată prin sloganul: „Da economiei de piață, nu societății de piață”, după cum notează Reuters.

A încercat de două ori să ajungă președinte al Franței, însă a pierdut ambele candidaturi. În 2002, a fost eliminat încă din primul tur al alegerilor prezidențiale.