Compozitorul Jolt Kerestély a murit la vârsta de 92 de ani. Lumea muzicală din România este în doliu după dispariția unui creator care a lăsat în urmă melodii devenite parte din memoria colectivă. Vestea tristă a fost făcută publică de Fuego, care i-a adus un omagiu emoționant celui pe care îl consideră mentorul său și „părintele” său muzical.
Jolt Kerestély rămâne un nume legendar mai ales prin piesa „Copacul”, consacrată de Aurelian Andreescu și redescoperită, în timp, de noi generații. În repertoriul său se află și compoziții definitorii pentru Angela Similea, între care „Noapte, fată cu cercei de smoală!”, un cântec care a intrat în galeria melodiilor de referință ale muzicii ușoare românești.
Fuego, mesaj de adio: „Mi-a fost ca un părinte muzical”
Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, Fuego a rememorat începuturile legăturii lor, vechi de zeci de ani. Artistul a povestit că l-a cunoscut pe Jolt Kerestély încă de la 15 ani, când a venit pentru prima dată la București împreună cu mama sa, iar maestrul a avut un rol decisiv în parcursul lui: l-a îndrumat către cel care avea să-i devină mentor, George Grigoriu.
Fuego a amintit, totodată, de colaborările lor numeroase, de albumele realizate împreună și de faptul că a reușit să îl omagieze anul trecut, de ziua lui, într-o ediție specială. A descris „Copacul” drept o piesă-emblemă pentru români, care a rezistat timpului și continuă să emoționeze.
Artistul a mai anunțat că va reveni cu informații legate de locul unde va fi depus trupul neînsuflețit și detalii despre înmormântare, pentru cei care vor să-i aducă un ultim omagiu.
Cine a fost Jolt Kerestély
Originar din localitatea Șiclod, județul Harghita, Jolt Kerestély a ajuns o figură majoră în muzica românească, în ciuda unor începuturi dificile și a unui destin încercat. A crescut într-o familie de preoți reformați, context care, în perioada comunistă, i-a adus stigmatul de „dușman de clasă” și i-a îngreunat accesul la studii și la o carieră artistică normală.
Chiar și așa, muzica a rămas centrul vieții sale. A studiat orga și pianul încă din copilărie și a continuat să fie legat de instrumentul său, în pofida problemelor de sănătate care i-au marcat existența. Pentru el, pianul a fost nu doar profesie, ci refugiu, echilibru și formă de supraviețuire interioară.
Drumul spre succes: muncă, obstacole și ambiție
Parcursul lui a fost unul rar, construit cu perseverență. Înainte de a ajunge la studiile de specialitate, a trecut prin etape grele, inclusiv munci solicitante și perioade în care statutul social al familiei i-a închis uși. A urmat armata, unde a cântat în orchestra militară, iar muzica i-a devenit, din nou, salvare și șansă de a merge mai departe.
Mai târziu, s-a mutat la Cluj pentru a studia la Conservator, după un drum complicat în care a trebuit să își demonstreze valoarea și să lupte pentru dreptul de a fi acceptat. A reușit, însă, să-și transforme talentul într-o carieră solidă și, în timp, într-un nume de referință.
Piesa care a devenit simbol: „Copacul”
Momentul care i-a schimbat definitiv destinul artistic a venit în 1975, odată cu compunerea piesei „Copacul”. Melodia a devenit rapid un reper, iar numele lui Jolt Kerestély a început să fie asociat cu eleganța compoziției, emoția directă și capacitatea de a crea cântece care rămân.
De atunci, a compus sute de melodii pentru unii dintre cei mai importanți artiști ai României, definind, prin sensibilitatea lui, o parte importantă din muzica ușoară românească.
Recunoaștere mai târzie peste graniță
Deși a fost apreciat și cântat pe scară largă în România, el a vorbit adesea despre faptul că în Ungaria a fost mai puțin cunoscut, iar recunoașterea a venit mai greu. „Copacul” a avut și versiuni adaptate, care au circulat în spațiul maghiar, însă cariera lui a rămas, în principal, legată de scena românească.
În plan oficial, distincțiile și premiile au venit mai ales după schimbarea de regim, când activitatea sa a început să fie valorizată public și instituțional mai consistent.
Moștenirea unui compozitor care a scris emoții
Dispariția lui Jolt Kerestély închide un capitol important din istoria muzicii românești. Dincolo de hituri, el lasă o moștenire de rafinament și o lecție de viață: aceea că talentul, susținut de muncă și demnitate, poate trece peste contexte ostile și poate rămâne viu în inimile oamenilor.
Iar pentru cei care i-au fost aproape, precum Fuego, rămâne și amintirea unei prezențe calde, care a ghidat, a sprijinit și a construit destine artistice cu discreție și bunătate.
