Fosta ministră a Turismului, Elena Udrea, a fost eliberată la începutul lunii iulie 2025, după ce a executat trei ani și zece luni din pedeapsa de șase ani primită în dosarul „Gala Bute”. După această perioadă, Udrea se concentrează pe reintegrarea în viața de zi cu zi și pe timpul petrecut cu familia.
Alături de fiica sa, Eva
Unul dintre obiectivele principale pentru Elena Udrea este să recupereze timpul pierdut cu fiica sa, Eva, care va începe clasa I în toamna acestui an. Până atunci, fosta ministră a promis că îi va oferi o vacanță specială.
„Vacanța o să mi-o petrec cu Eva, înainte să înceapă clasa I”, a declarat ea într-o intervenție recentă.
Udrea, împreună cu partenerul său, Adrian Alexandrov, și fiica lor, au ales să meargă în Delta Dunării, unde bunicii Evei au o casă.
Planuri profesionale în mediul privat
Pe lângă timpul petrecut în familie, Elena Udrea a anunțat că intenționează să revină în activitate, însă nu în spațiul public, ci în mediul privat. Aceasta a menționat că se va implica în afacerile familiei și în același timp va susține un proiect social dedicat reintegrării persoanelor care au trecut prin experiența detenției.
„Cu siguranță că îmi voi continua activitatea în mediul privat, afacerile familiei și să mă implic foarte mult într-o asociație non-guvernamentală pentru sprijinul reintegrării persoanelor care au fost la închisoare”, a declarat Elena Udrea.




