Letonia a făcut un pas ferm în direcția pregătirii noii generații pentru apărarea țării, introducând în licee un program obligatoriu de instruire militară. Măsura are rolul de a pregăti tinerii pentru eventuale amenințări venite dinspre Rusia, dar și de a consolida sentimentul de unitate națională, inclusiv în rândul comunității vorbitoare de limbă rusă. Programul nu se limitează la noțiuni teoretice, ci include exerciții practice, utilizarea armelor și lecții de educație patriotică.
Un exemplu este Sindija Brakovska, în vârstă de 18 ani, elevă la Riga Technical School of Tourism and Creative Industry, o instituție orientată spre domenii precum ospitalitatea, turismul și moda. Tânăra visează să devină stilistă sau profesoară de dans și spune despre ea însăși că preferă „lucrurile de fete”. Cu toate acestea, alături de alte aproximativ douăzeci de adolescente cu vârste între 16 și 18 ani, învață să tragă cu puști cu aer comprimat.
Înainte de primul exercițiu, Sindija recunoaște că are emoții. Totuși, întrebată cum privește cursurile de apărare națională, răspunsul ei este simplu și clar: consideră că au rost. În multe alte state europene, ideea de arme într-o sală de clasă ar provoca reacții puternice și controverse. În Letonia, însă, realitatea este diferită. Acolo, pregătirea practică pentru apărare a devenit parte firească din educația liceenilor, inclusiv pentru eleve care își imaginează un viitor în modă sau dans.
Contextul istoric explică în mare măsură această abordare. Alături de Estonia și Lituania, Letonia a petrecut zeci de ani sub dominația Uniunii Sovietice. Pentru mulți dintre cei care au trăit acea perioadă, amintirea controlului străin este încă vie. De la izbucnirea războiului din Ucraina, statele baltice privesc cu și mai multă îngrijorare spre Moscova și se întreabă dacă nu ar putea deveni, la rândul lor, ținte ale unei agresiuni.
În prezent, toate cele trei state baltice au introdus forme de serviciu militar obligatoriu. În Letonia, serviciul este obligatoriu pentru tinerii de sex masculin, iar dacă nu există suficienți voluntari, restul recruților sunt selectați prin tragere la sorți. În fiecare an, aproximativ 400 de tineri ajung astfel în armată prin loterie, în timp ce în jur de 1.300 aleg să se înroleze voluntar.
Pe lângă acest sistem, Letonia și Estonia au introdus și un curs obligatoriu de „Educație Națională de Apărare” pentru elevii de liceu. Programa cuprinde istorie militară, exerciții de marș, orientare în teren, acordarea primului ajutor, reacția în situații de criză și instruire în mânuirea armelor. Pentru cei care vor să meargă mai departe, există și posibilitatea de a participa la tabere de vară, unde petrec o parte din vacanță în uniformă.
Dintre cele trei țări baltice, Letonia este cea care a ales cea mai amplă formă de pregătire. Dacă în Estonia acest curs obligatoriu însumează 35 de ore, în Letonia el ajunge la 112 ore desfășurate pe parcursul a doi ani. Diferența arată cât de serios tratează autoritățile letone ideea apărării naționale și formarea tinerilor în acest spirit.
La poligon, regulile sunt stricte și respectate fără abatere. Armele sunt păstrate întotdeauna în același loc, iar fiecare mișcare se face doar după o comandă clară. Nimeni nu trage fără aprobare, iar elevii sunt învățați să urmeze disciplina specifică unui cadru militar. Instructorii, îmbrăcați în uniformă, sunt mai severi decât profesorii obișnuiți, iar atmosfera este una sobră și controlată.
Instructorul-șef, Andris Skanis, explică direct filosofia acestui program: apărarea nu poate fi învățată doar din cărți. Ea trebuie exersată, repetată și însușită prin practică. El subliniază și faptul că armata Letoniei de astăzi nu mai are nimic în comun cu modelul sovietic, marcat de abuzuri și hărțuire între recruți, cunoscute sub numele de dedovșcina.
Istoria Letoniei a lăsat urme adânci în conștiința colectivă. Țara și-a câștigat independența după Primul Război Mondial, dar a pierdut-o din nou în secolul trecut, trecând prin ocupația sovietică, apoi prin cea nazistă și, ulterior, printr-o nouă dominație sovietică. Represiunea, deportările și procesul forțat de rusificare au marcat generații întregi.
În acest context, actuala educație pentru apărare nu este privită doar ca un simplu curs de instruire militară. Pentru autorități, ea reprezintă și un mod de a transmite mai departe povestea Letoniei, într-o cheie patriotică, și de a forma generații pregătite să apere independența unui stat care a cunoscut prea bine ce înseamnă pierderea libertății.
Programul are și o altă miză importantă. Aproximativ un sfert din populația Letoniei este de etnie rusă, iar comunitățile rusofone sunt încă foarte prezente în Riga și în estul țării. Prin aceste cursuri, statul speră să apropie mai mult această parte a populației de identitatea națională letonă, în special prin educarea tinerilor, considerați mai puțin vulnerabili în fața propagandei ruse.
Spre deosebire de alte zone ale Uniunii Europene, în Letonia pacifismul este mult mai puțin răspândit. Acolo, pericolul nu este perceput ca o ipoteză îndepărtată, ci ca o amenințare aflată chiar la graniță. Țara are o frontieră de 283 de kilometri cu Rusia și încă 172 de kilometri cu Belarus, un aliat apropiat al Kremlinului, folosit inclusiv ca punct de plecare în războiul împotriva Ucrainei.
Din această perspectivă, lecțiile de apărare națională nu sunt privite ca un exces, ci ca o necesitate. Pentru Letonia, pregătirea adolescenților nu înseamnă doar exerciții și arme, ci și cultivarea unei mentalități de rezistență, responsabilitate și apartenență. Este modul prin care statul încearcă să se asigure că generațiile care vin vor ști nu doar să trăiască în libertate, ci și să o apere.
