Vineri, 10 aprilie, Biserica Sfântul Elefterie din București a devenit locul în care familia, apropiații, prietenii și numeroși oameni care l-au prețuit pe Mircea Lucescu s-au adunat pentru a-i aduce un ultim omagiu. Atmosfera a fost una apăsătoare, plină de durere și emoție, iar slujba de înmormântare a fost oficiată de preasfințitul părinte Timotei Prahoveanul.
În interiorul lăcașului de cult au fost rostite trei discursuri, însă cel care a impresionat profund a fost mesajul transmis de Răzvan Lucescu. Vizibil copleșit de emoție, acesta a vorbit despre tatăl său cu durere, dar și cu o profundă admirație. La finalul cuvintelor sale, gestul pe care l-a făcut a atins inimile tuturor celor prezenți: s-a apropiat de sicriu și a sărutat crucea așezată deasupra, într-un moment de o intensitate greu de descris în cuvinte.
Potrivit celor care au fost prezenți, discursul lui Răzvan a fost unul sfâșietor. Fostul fotbalist Marius Niculae, acum angajat al Federației Române de Fotbal, a povestit că fiul marelui antrenor cu greu și-a stăpânit lacrimile, dar a reușit să transmită un mesaj care a rămas în mintea tuturor. El și-a exprimat speranța ca tatăl său, de acolo de sus, să fie mulțumit de tot ceea ce a realizat de-a lungul vieții sale:
„Sper din toată inima ca el, undeva deasupra noastră, să stea, să zâmbească, și să spună: A meritat absolut totul, sunt satisfăcut.”
În biserică au mai luat cuvântul George Copos, fostul patron al Rapidului, și Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal. De asemenea, a fost transmis și un mesaj din partea Patriarhului Daniel, în care s-a amintit apropierea lui Mircea Lucescu de Biserică și sprijinul oferit pentru refacerea unei biserici din Istanbul.
Un alt moment care a sfâșiat sufletele celor prezenți a fost apariția lui Neli Lucescu. Marcată profund de pierderea soțului alături de care a trăit mai bine de șase decenii, aceasta a fost sprijinită pas cu pas de fiul său, Răzvan, și de noră. În urma lor au mers și ceilalți membri ai familiei, printre care nepoți și strănepoți, toți îmbrăcați în haine de doliu, într-o imagine care a vorbit de la sine despre durerea unei familii greu încercate.
Pentru Neli Lucescu, această zi a însemnat încheierea unei povești de viață începute cu foarte mulți ani în urmă. Ea și Mircea Lucescu erau căsătoriți din 1967, iar legătura lor se născuse încă din anii studenției. De atunci, au rămas împreună într-un drum lung, presărat cu succese, sacrificii și clipe de neuitat.
Răzvan Lucescu a vorbit în biserică nu doar despre tatăl său, ci și despre omul Mircea Lucescu, despre parcursul său de viață și despre felul în care și-a construit destinul. Cu glasul frânt de emoție, a spus că acesta s-a născut într-o familie foarte săracă, că s-a format prin muncă și voință și că a încercat mereu nu doar să se ridice pe sine, ci și să îi ridice pe ceilalți. L-a descris ca pe un luptător care a cunoscut toate fețele vieții, de la victorie la înfrângere, de la bucurie la suferință, de la împlinire la dezamăgire:
„A fost tatăl meu și va rămâne tatăl meu. A iubit România din toți rărunchii lui. S-a născut într-o familie foarte săracă, într-o cocioabă. S-a educat și a încercat să educe. A fost un luptător, s-a luptat, a învins, a pierdut, a fost fericit, a fost mâhnit, a trecut prin toate situațiile posibile și imposibile pe care le poate oferi viața.”
Printre cele mai emoționante cuvinte rostite de fiul său s-au aflat și cele în care și-a exprimat dorința ca Mircea Lucescu, de undeva de sus, să privească tot ceea ce s-a întâmplat și să simtă că totul a meritat. A fost un moment de reculegere profundă, în care întreaga biserică a fost cuprinsă de tăcere și lacrimi.
Familia a avut grijă să îi îndeplinească și ultima dorință rostită pe patul de spital: aceea de a fi dus încă o dată pe gazon. Gestul a fost făcut discret, în dimineața zilei de vineri, înainte de plecarea spre biserică, ca un ultim omagiu adus omului care și-a dedicat întreaga viață fotbalului.
După aproape o oră și jumătate de slujbă, ușile bisericii s-au deschis, iar sicriul a fost scos încet, în liniște deplină. Cortegiul funerar a pornit apoi spre Cimitirul Bellu, într-o atmosferă în care cuvintele păreau de prisos. Oamenii au rămas tăcuți, lăsând lacrimile și privirile apăsate să spună ceea ce nu mai putea fi rostit.
Mircea Lucescu a fost înmormântat la Cimitirul Bellu, la trei zile după ce s-a stins din viață la Spitalul Universitar de Urgență din București, la vârsta de 80 de ani. Locul său de veci fusese pregătit cu mult timp înainte, cavoul familiei fiind amenajat la intrarea principală, pe aleea centrală a cimitirului.
Pe monumentul funerar este sculptat un mesaj cu puternică încărcătură simbolică, un îndemn la reflecție asupra vieții, gloriei și trecerii timpului. Versurile, care aparțin lui Grigore Alexandrescu, vorbesc despre fragilitatea tuturor lucrurilor pământești și despre adevărata moștenire pe care omul o lasă în urmă prin faptele sale bune.
Cavoul este realizat din piatră albă masivă, iar deasupra ușii este înscris simplu numele familiei. La Bellu, în semn de respect pentru cel care a purtat numele României pe marile stadioane ale lumii, au fost trase și trei salve de foc.
Cu ochii în lacrimi, familia, prietenii, colaboratorii și cei pe care Mircea Lucescu i-a format de-a lungul anilor l-au condus pe ultimul drum. A fost o zi în care durerea s-a împletit cu recunoștința, iar imaginea lui a rămas vie în sufletele tuturor celor care l-au cunoscut, l-au admirat și l-au iubit.
