Guvernul condus de Ilie Bolojan s-a reunit marți, de la ora 18:00, într-o ședință extraordinară, pentru a adopta ordonanța de urgență prin care plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază este prelungită cu încă trei luni. În aceeași reuniune, Executivul a aprobat și memorandumul referitor la semnarea, de către România, a Acordului de parteneriat dintre Uniunea Europeană și Mercosur.
În privința acestui dosar, Ministerul Afacerilor Externe intenționează să mandateze ambasadorul României la Bruxelles pentru a vota în favoarea componentei politice a acordului UE-Mercosur. Totuși, documentul nu a avut susținere unanimă la nivel guvernamental: Ministerul Agriculturii a emis aviz nefavorabil, în timp ce Ministerul Justiției a acordat aviz favorabil, însă cu observații.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a explicat că memorandumul aprobat permite României să semneze acordul în nume național, în condițiile în care acesta a fost deschis spre semnare statelor membre, cu termenele de 25 martie și 1 aprilie 2026. După semnare, documentul va trebui să treacă prin procedurile interne de ratificare, iar Ministerul Afacerilor Externe, împreună cu MEDAT, vor pregăti proiectul de lege pentru ratificare, care va fi înaintat Parlamentului.
Ioana Dogioiu a precizat, de asemenea, că aprobarea memorandumului va permite aplicarea provizorie a acordului și în România, începând cu data de 1 mai. Potrivit acesteia, intrarea în vigoare provizorie va include toate prevederile acordului, inclusiv clauzele și mecanismele de protecție destinate producătorilor interni.
Astfel, acordul comercial interimar va începe să se aplice provizoriu de la 1 mai între Uniunea Europeană și statele Mercosur care au finalizat procedurile de ratificare și au notificat UE până la finalul lunii martie. În prezent, este vorba despre Argentina, Brazilia și Uruguay. Paraguay a ratificat recent acordul, iar notificarea oficială către Uniunea Europeană este așteptată în perioada următoare.




