Sorin Grindeanu intervine în scandalul Ponta–Țoiu și îi transmite o solicitare clară lui Ilie Bolojan

MDUwMjhlODkyYmQ2MTZjZTg5MTI2MjFiMzE5NGVi.thumb

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, într-o conferință de presă, că există numeroase motive pentru care premierul Ilie Bolojan ar putea fi demis. Totuși, liderul social-democrat a subliniat că, în această perioadă, prioritatea o reprezintă discuțiile privind aprobarea bugetului. În același timp, el a anunțat că PSD va realiza o analiză amplă a celor nouă luni de guvernare. Totodată, Grindeanu i-a solicitat lui Ilie Bolojan să trimită Corpul de Control la Ministerul Afacerilor Externe, pentru a lămuri situația legată de repatrierea din Dubai a fiicei lui Victor Ponta.

„Sunt foarte multe motive, din perspectiva mea. Doar că, în acest moment, ne aflăm în etapa pe care o ştiţi cu toţii, cea legată de buget. PSD a anunţat încă de la începutul lunii decembrie că intrăm într-o perioadă de evaluare a participării noastre la guvernare. Iar această evaluare începe, în primul rând, cu noi. Am spus deja că vom face o analiză a activităţii miniştrilor PSD”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Liderul PSD a precizat că procesul de evaluare nu se va opri însă doar la partidul pe care îl conduce, ci va viza întreaga activitate a actualului Executiv.

„Această evaluare nu se va limita doar la PSD. Vom analiza apoi întreaga guvernare din ultimele nouă luni. În urma acestei analize, realizate în cadrul forului de conducere despre care am vorbit, se va lua o decizie, ţinând cont atât de lucrurile bune, cât şi de cele negative petrecute în această perioadă. Membrii partidului, primarii PSD, consilierii judeţeni, toţi vor vota în cunoştinţă de cauză”, a explicat acesta.

Grindeanu cere verificări la MAE și audieri în Parlament după scandalul Ponta–Țoiu

În contextul scandalului izbucnit între Victor Ponta și Oana Țoiu, Sorin Grindeanu i-a cerut premierului Ilie Bolojan să intervină de urgență și să trimită Corpul de Control al prim-ministrului la Ministerul Afacerilor Externe pentru a verifica toate informațiile apărute în spațiul public.

„Daţi-mi voie să vă spun că este regretabilă situaţia în care a fost pus un copil, indiferent cum se numeşte acel copil. Sunt tată şi nu doresc niciunui părinte să stea cu sufletul la gură, temându-se pentru siguranţa propriului copil. În acelaşi timp, vă spun foarte clar că sunt revoltat de ceea ce s-a întâmplat”, a declarat Grindeanu, întrebat despre conflictul public dintre Victor Ponta și Oana Țoiu.

El a mai spus că, deși și-a dorit ca acest subiect să nu fie transformat într-o dispută politică, evoluția evenimentelor și informațiile apărute în presă nu mai permit ca lucrurile să rămână neclarificate.

„Chiar dacă mi-am dorit ca PSD-ul și politica, în general, să stea departe de acest subiect, iar aceasta a fost în primul rând dorinţa mamei, a Dacianei, ca întreaga situaţie să nu fie politizată, am respectat acest lucru. Însă, după informaţiile apărute în media, lucrurile nu mai pot rămâne aşa. În mod evident, aştept răspunsuri de la prim-ministru, de la Ilie Bolojan”, a afirmat liderul PSD.

Sorin Grindeanu a lansat apoi un apel direct către șeful Guvernului, cerându-i să folosească toate instrumentele instituționale pe care le are la dispoziție pentru a clarifica rapid cazul.

„Îl rog pe domnul Ilie Bolojan, care conduce echipa guvernamentală și are toate pârghiile necesare pentru clarificarea situației, să trimită de urgență Corpul de Control al prim-ministrului la Ministerul Afacerilor Externe, să verifice informațiile, inclusiv pe cele prezentate aseară, să stabilească exact care este situația reală și să o prezinte cât mai repede românilor”, a spus Grindeanu.

În plus, liderul PSD a anunțat că va solicita și audieri parlamentare pe această temă. El a precizat că le va cere colegilor săi din Comisia de politică externă să îi convoace atât pe ministrul de Externe, Oana Țoiu, cât și pe consulul României la Dubai, domnul Badea, pentru explicații suplimentare.

Astfel, Sorin Grindeanu ridică presiunea politică în jurul acestui scandal și îi cere public lui Ilie Bolojan o intervenție rapidă și fermă pentru a clarifica toate aspectele legate de acest caz sensibil.