Președintele Cubei, Miguel Díaz-Canel, a transmis un mesaj ferm către Washington, avertizând că orice tentativă a Statelor Unite de a prelua controlul asupra insulei va fi întâmpinată de o „rezistență de neclintit”. Declarația vine într-un moment extrem de sensibil pentru statul cubanez, afectat de o criză energetică severă și de tensiuni tot mai mari cu administrația de la Washington.
Liderul de la Havana a acuzat SUA că încearcă de zeci de ani să izoleze Cuba și că presiunea economică exercitată asupra țării reprezintă o formă de pedeapsă colectivă îndreptată împotriva întregii populații. În mesajul său public, Díaz-Canel a susținut că slăbiciunile economice ale Cubei sunt folosite de Washington pentru a forța schimbări politice la vârful statului.
Reacția președintelui cubanez a venit după mai multe declarații dure făcute de Donald Trump. Liderul american a sugerat că în Cuba s-ar putea întâmpla „foarte curând” ceva important, iar secretarul de stat Marco Rubio a afirmat la rândul său că insula are nevoie de o nouă conducere, susținând că actualii lideri nu mai sunt capabili să gestioneze criza economică profundă prin care trece țara.
În paralel, Cuba traversează una dintre cele mai grele perioade din ultimii ani. O pană majoră de curent a lăsat recent milioane de oameni fără electricitate, iar alimentarea a fost restabilită doar treptat în anumite zone. Criza energetică s-a agravat pe fondul blocării aprovizionării cu petrol și al penelor repetate de curent, care au afectat viața de zi cu zi a populației, de la școli și spitale până la servicii de salubritate și aprovizionarea cu alimente.
În ciuda retoricii dure, autoritățile cubaneze au confirmat că au existat și contacte între oficiali ai celor două state pentru discutarea problemelor bilaterale care necesită o soluție. Totuși, în rândul populației domină neliniștea, iar mulți cubanezi se tem că escaladarea discursului politic ar putea duce la o criză și mai gravă.




